Frunze de Tabin / Magic in a Flower Box a izvorât din pasiune pentru flori, culori și frumos. Dar mai ales din dragoste pentru basme și povești. Frunze de Tabin încearcă să spună de fiecare dată o poveste care să încânte prin culori aproape de natura-verde, într-un stil natural-sauvage, dar totuși strecurând și câteva nuanțe din natura viu-colorată. Fiecare eveniment este unic, există nenumărate combinații posibile în alegerea florilor și decorului, astfel că fiecare poveste devine un joc de idei și culori la un loc, iar Frunze de Tabin încearcă să modeleze aceste povești pentru ca ele să devină realitate.